E tare ciudat. Citesc peste tot ca pentru a functiona bine ca persoana, trebuie sa te rupi de tot ce e vicios in viata ta, de relatii care te constring, de oameni linga care stai din obisnuita. OK, as face-o, doamne ce as vrea sa o fac, dar nicaieri nu scrie cum. Nu exista tiparita o reteta:1. Pui x ingrediente, 2. Iei y materiale. Cred ca s-ar cistiga frumos din asta, pentru ca multi sunt cei care au nevoie de o indrumare in sensul asta.
Ma gindeam la un moment dat ca ar fi frumos sa existe cineva care sa zica: "Asculta la mine, daca faci asa o sa fie bine, trebuie doar sa ma crezi". Credula cum sunt, as merge orbeste pe o linie trasata de altcineva, doar doar nu va cadea pe umerii mei responsabilitatea deciziei de a termina o relatie (de orice natura, nu neaparat amoroasa).
Si da, sunt constienta de imposibilitatea acestei situatii. Cum imi spunea o prietena, e foarte derutant pentru cineva sa vada cit de nemultumita sunt de ce se intimpla in viata mea, for instance, dar in aceeasi masura, cit de constienta ca nu pot sa schimb ceva. NU POT si gata. Stiu, stiu, nu exista nu pot, exista doar nu vreau. Dar exact cum fac copiii, ma pun de-a curmezisul si spun EU VREAU, dar NU POT!
As vrea sa nu mai stau intr-o relatie care din start a fost pentru mine doar un refugiu, o modalitate de a nu fi singura (alta idee pe care la altii o urasc). Asa ca, uite, s-au scurs luni bune (vreo 18) si eu tot aici sau acolo sunt, fara sa fiu in stare sa ma rup.
Si e enervant la culme sa vreau sa fiu cu altcineva, sa ma agat de orice vorba de-a lui, de fiecare gest, de fiecare privire si sa stiu in sinea mea ca niciodata nu va fi nici macar "norul ala desirat , fara substanta". Si sa stiu ca fluturasii nu vor mai zbura decit in prezenta lui. Si sa imi fie dor de zimbetul lui, de gustul de tigara al buzelor lui.