M-am săturat. M-am săturat să aştept. M-am săturat să doară. M-am saturat să cred într-un semn ce nu vine. M-am săturat să cred că eşti mai mult decît un om, și cu toate astea cred că tu ai fost cel care trebuia să mă rupă de trecut. Mission ucomplished!
Așa că acestea sunt ultimele rînduri pentru tine.
Îţi multumesc pentru că m-ai făcut să îmi aduc aminte de mine și pentru că am descoperit că viaţa poate fi frumoasă. Îţi multumesc pentru cel mai frumos cadou primit vreodata,(chiar sunt frumoasă), pentru lumina Crucii de pe Caraiman în noaptea în care Dumnezeu ne dă lumină, pentru că m-ai făcut să îmi doresc mai mult pentru mine, pentru fluturași, pentru inima în gât la vederea ta, pentru tot. Chiar și pentru suferinţa asta.
But today i'm chasing my own golden fish again. Wish me luck!
Și totuși... încă îmi e dor(cineva mi-a spus odată "încă te mai iubesc", cu intenția de a îmi arăta că mai am timp să mă răzgândesc și a sunat ca o amenințare, ca un "vezi că nu o să te mai iubesc în curînd"). Oare dacă spun asta, îmi va trece dorul asta vreodată?
2 comentarii:
Nu cred ca asteptam intentionat vreodata. Asa se intampla...dar poate cei in jurul carora tesem o poveste nu sunt personajele conturate de noi si nici nu au citit scenariul, chiar daca incercam sa facem pe sufleur-ul ca sa le fie mai usor.
Nici eu nu as vrea sa renunt la nimic din ce mi-a oferit el, la nici unul din momentele in care am fost atat de fericita. Dar...el nu era, desi am incercat, poate prea tare.
Nu stiu daca trece dorul. Eu m-am obisnuit cu el, a devenit parte din mine.
Stiu ca nu trece dorul... din pacate. Si da, m-am obisnuit si eu cu el, numai ca l-as vrea mai putin ca o durere siciitoare de masea, si mai mult ca un vinticel caldut. As vrea mai mult zimbetul ala timp din "ce bine ca a fost" si nu amorteala asta. Si pina acum zicala: "timpul vindeca orice rana" nu isi gaseste loc in ceea ce a ramas in urma "norului desirat fara substanta". In continuare mi-e dor si doare...
Trimiteți un comentariu